Despre “fluturasi in stomac”…

aprilie 14, 2009 Mihaela Rosu

Cred ca toti am experimentat aceasta stare in care simtim ca lumea se invarte in jurul unei persoane, simtim ca avem fluturasi in stomac, suntem mereu bine-dispusi, entuziasti si euforici si nimic nu poate sa ne strice aceasta stare. Uneori avem chiar si insomnii, ne dispare si pofta de mancare si suntem cu gandul doar la el si ea… 8->

Ce se intampla defapt cu noi? Ei bine, in psihologie se sustine ideea conform careia atunci cand ne indragostim se produce o regresie la stadiul copilariei, cand nu exista nicio diferentiere intre noi si restul lumii, atunci cand copilul se confunda cu ceea ce-l inconjoara. Este stadiul in care copilul nu poate sa constientizeze diferentele dintre el si mediu si nu poate sa se deosebeasca de persoanele sau de obiectele din jurul lui. Treptat va incepe sa-si dea seama ca el nu este centrul tuturor lucrurilor si ca existe limite impuse de realitate. Copilul incepe sa nu se mai identifice cu mama sau cu ceea ce-l inconjoara si isi formeaza propria identitate si constiinta de sine.

Cam asa se intampla si cand suntem “in al noua-lea cer”. Granitele eului nostru devin difuze, neclare, poate chiar dispar si incepem sa ne identificam cu partenerul nostru, asa cum ne identificam “mai devreme” cu mama… Nu mai exista “eu” si “el” ci “noi” (va suna cunoscut?) Acest lucru ne da sentimentul de atotputernicie, sentimentul ca nimic nu poate sa stea in calea fericirii noastre, ca suntem capabili sa facem orice ne-am propus. Defapt retraim sentimentul de omnipotenta pe care il aveam atunci cand eram mici si nu ne dadeam seama de limitele puterilor noastre.

Bine, dar va puteti intreba de ce dispare totul la un moment dat? De ce nu poate fi totul ca la inceput?Asa cum si copilul pe masura ce creste incepe sa-si clarifice granitele eului sau, la fel si partenerii isi restabilesc identitatile redevenind “el” si “ea” si constientizeaza ca sunt diferiti si in cazurile mai grave realizeaza ca nu sunt ceea ce si-au imaginat pana atunci. Acesta este momentul in care se produce o schimbare. Ce se poate intampla? Sa constatam (cu uimire pentru unii!) ca defapt nu suntem facuti unul pentru celalalt sau, dimpotriva poate fi punctul din care ia nastere dragostea/iubirea adevarata si reala…

Nu trebuie sa fim dezamagiti pentru ca fara sa experimentam euforia nu putem gasi iubirea reala. Este in natura noastra sa ne indragostim (nu ne propunem sa o facem ci ni se intampla) si sa traim acele sentimente de care vorbeam la inceput. Mai mult, nu cred ca este posibil sa incepem o relatie de iubire fara sa experimentam indragostirea. Cred ca totul tine de evolutie..cum nu putem sa ne nastem direct adulti, tot asa nu putem sa simtim iubirea fara a fi indragostiti mai intai.

Entry Filed under: Viziuni.. pareri.. opinii..

Add your own

• 1. just wanna fly  |  aprilie 14, 2009 la 22:40

  strange desires make foolish people live through;)

  Răspunde

• 2. Toni  |  aprilie 14, 2009 la 22:51

  Introducere: Nu sunt obisnuit sa scriu in romana de asta o sa fie greseli de gramatica, totusi adaug o rugaminte: Fight the idea not the grammar.

  E destul de complicat sa definesti idea de iubire, dragoste pana si o relatie in sine e greu de definit. Se poate folosi un standard social care ne-a fost impus si ne este impus in continuare. Tot ce pot sa fac este sa-mi spun parerea in mod pur subiectiv.. pentru ca, sa fiu sincer, nici macar psihologia nu poate fii numita obiectiva.

  Dragostea in sine este un sentiment generat pentru propria masturbare sufleteasca, avem nevoie de ceva sa ne faca sa ne simtim bine. Anumite persoane prefera sa manance mult, alte persoane prefera sa sa faca mult sex iara alte persoane prefera sa “iubeasca” sau sa se “indragosteasca”. In sine sentimentu asta este pur egoist… ar fi foarte frumos daca si dragostea ar fi ca “arta pentru arta” a lu Alecsandri. Dar nu pot sa cred ca exista oameni care iubesc un om chiar si daca sunt dispretuiti de acesta, chiar si daca nu sunt bagati in seama. Daca chiar exista asemenea persoane (si imi cer scuze daca cineva care citeste se simte vizat) sunt niste persoane doritoare de suferinta si nu de dragoste.

  Iubesti pentru ca vrei sa fii iubit, iti iei un caine pentru ca vrei sa vina la tine si sa te linga pe fata, sa-ti aduca papuci, si sa se joace cu tine cand ai chief.

  In sine un om cauta comfort, siguranta, stabilitate si lucrul asta il poate gasi numai prin cineva si rare ori singur. Da, poti sa traiesti singur, dar e mai comfortabil in 2. Da, poti sa faci sex ocazional toata viata (pana la o anumita varsta ), dar nu o sa ai nici o data siguranta de o a doua oara.
  E ca si cum ai decide sa nu mai lucrezi… desi vrei sa mananci zilnic, si POTI sa mananci zilnic si daca nu lucrezi… asta nu-ti da siguranta.

  Sentimentele se schimba, si daca ai nevoie de “iubire” pentru a gasi acel comfort, than so be it. Indiferent de ce scrie in carti, Singuratatea este cea mai mare spaima a omului si principalul “inamic” iar Supravietuirea este prerogativul numaru 1, indiferent de epoca… iubirea face in asa fel incat sa le gasim pe ambele .

  Nu ma intelege gresit Miha, cred in iubire si cred in sentimentul pe care il simtim cu totii… mai si cred ca motivul pentru care-l simtim nu este atat de romantic precum majoritatea cred.

  O luam si antropologic, iubirea in sine trebuie sa ne incite sa ne reproducem, pentru ca supravietuirea speciei depinde de asta, iubirea e ca orgasmul: introdus in ecuatie (vezi Ionela ca am fost atent si am scris corect … ok back to the point) numai pentru a asigura ca procesu se va repeta… over and over again .

  Răspunde

Trackback this post  |  Subscribe to comments via RSS Feed